Mihaela: urmarita si acostata de un onanist

2 octombrie 2016, ora 21:10. Ma intorceam de la facultate. Am pierdut masina de la 21:00 asa ca am decis sa merg pe jos pana acasa intrucat ajung in mai putin de 30 de minute pana la venirea altei masini.

 

In drumul meu exista un remat care parcheaza masinile si pe trotuarul de vis-a-vis, cel pe care circulam eu in seara respectiva. Locul in care erau parcate masinile este foarte slab iluminat. Vad ca de pe strada Tobosari, Soseaua Bucuresti-Magurele, iese un individ dubios, iar cand ma vede se rezeama de o masina si incepe sa se masturbeze. Am marit pasul, iar el a inceput sa ma urmareasca. Nu am mai vazut pe nimeni in jurul meu, m-as fi intors si l-as fi lovit cu umbrela, dar mi-era teama ca ar fi reactionat violent. Stiu, multa lume m-ar intreba de ce nu am strigat dupa ajutor, de ce nu am tipat, de ce nu l-am amenintat ca sun la politie. Eram socata, traumatizata, nu stiam cum sa reactionez. Am mai fost hartuita pana acum, dar niciodata in acest fel. Pentru mine era cel mai grav tip de hartuire prin care am trecut pana acum. Stiu ca am scapat de el, dadusem de lume in urmatoarea statie de masina. Mi-a fost teama sa privesc inapoi.

La trei saptamani dupa acest incident am dat iar de individul respectiv…Am “inghetat” si mai rau decat prima data, socul meu a fost mult mai mare cand am dat din nou de acest individ. Din nou am trecut pe langa el in fuga, iar de aceasta data m-a si abordat. Nu imi amintesc prima propozitie, dar dupa mi-a spus “Hai ca merg si eu cu tine”. Din nou m-a urmarit, m-am apropiat de sosea, ma gandeam sa opresc masinile, sa tip dupa ajutor, dar vocea parca imi incremenise. Il vedeam in umbra cum se masturbeaza in spatele meu…Dau din nou de lume in urmatoarea statie de masina, mai merg cativa metri si de aceasta data imi fac curaj sa ma uit inapoi. Nu era in spatele meu. Pesemne ca a intrat pe strada dinaintea statiei de autobuz.

Ajung acasa si sun la politie. Am zis ca de data asta nu o sa-mi mai pastrez traumele pentru mine, daca s-a intamplat de doua ori, inseamna ca o sa se mai intample si trebuie sa iau atitudine, sa fac ceva in privinta asta. Tipa de la 112 imi face legatura cu sectia de politie din zona mea. Sunt intrebata de cel de la sectie ce s-a intamplat, echipajul care a venit la mine acasa ma intreaba si el ce s-a intamplat de 100 de ori ca poate imi mai aduc aminte cate ceva, acum sunt socata si speriata, poate mi-a scapat vreun detaliu, ma apostrofeaza ca de ce nu mi-am scos telefonul sa sun la politie atunci cand ma urmarea individul sau macar sa-l amenint, ce, nu mai aveam baterie la telefon, nu aveam telefonul la mine ? “Pai acum s-a dus dracu. Nu-l mai gasim noi. S-a ascuns pe undeva”. Dam o tura prin cartier, verifica masinile de la remat, ma aduc inapoi pana la poarta, ma intreaba daca nu vreau totusi sa depun plangere in seara asta sau maine dimineata.Am cazut de acord sa depun plangere in seara respectiva.

Intru in sectia de politie, toata lumea se uita la mine de parca am comis vreo crima sau cine stie ce infractiune as fi putut sa comit. Acolo iar sunt luata la intrebari de fiecare politist din sectie dupa care mi se spune sa astept ca sa mi se ia declaratia: “Asteptati 10 minute. Mai are colegul niste treaba de terminat” Alea 10 minute s-au transformat in 40…era 22:40…nu ma simteam prea confortabil sa fiu la ora acea intr-o sectie de politie. Vine colegul sa imi ia declaratia, ma mai intreaba si el de 10 ori daca nu imi mai aduc aminte ceva, cum arata individul, darr sigur nu am vazut cum arata? Avea o gluga pe cap, drumul nu prea era iluminat, iar eu nu m-am intors cu fata spre el pentru ca nu voiam mai multe detalii despre ceea ce face in spatele meu si nu imi doream sa raman cu imaginea aceea intiparita in minte, nu imi doream sa imi amplific trauma. Iar sincer, politia a contribuit la intensificarea traumei prin care am trecut. M-au facut sa ma simt de parca as fi facut eu ceva rau, mi-au insuflat un sentiment de vinovatie prin privirile lor scrutatoare si acuzatoare si prin folosirea repetata a verbului ” a se masturba” pe care nu mai suportam sa-l aud.