Hărțuirea lasă cicatrici! (de Victoria)

Sunt o fată de 20 de ani. O fată ca oricare alta. Nimic special până aici… Dar m-am decis să mai spun ceva despre mine pentru că este un subiect extrem de important. Voi vorbi despre cum băiatul cu care am fost o perioadă destul de mare de timp, pretinsa mea iubire așteptată de când mă jucam cu păpușile, s-a transformat în ceva ce toate fetele trebuie să ia ca exemplu de băiat pe care TREBUIE să îl evite.

Fetelor, dacă ați trecut prin asta, dacă nu aveți încă un iubit  sau dacă aveți și are un comportament neadecvat față de voi, aș vrea să vă răpesc, cu voia voastră, câteva minute ca să vorbim ca la o cafea despre asta.

Eu aveam 16 ani atunci când am dat de acest băiat. Chiar dacă eram din orașe diferite, am compensat asta cu o mulțime de convorbiri pe parcursul zilei. Eu atunci eram în clasa a X-a. El, însă, cu 6 ani mai mare decât mine, dar nu mi-a păsat, am zis că asta nu împiedică o relație bună. După ceva timp de vorbit deja știa ce să îmi spună ca să mă uimească măcar puțin și, treptat, am ajuns sa fim împreună, nu o să vă zic toate detaliile, am de povestit cam 4 ani. Da, mi se pare și mie o perioadă cam mare acum.. Și vă voi spune de ce trebuia să fie mult mai puțin. Acest băiat nu venea nicodată să ne vedem nici la început, nici după 2 ani când m-am mutat în București. Nu mă întrebați cum am stat așa 2 ani, nu am răspuns… Dacă tot nu venea el, am făcut marea prostie să lipsesc câteodată de la facultate și să merg eu cu trenul la el. Totul bine și frumos, până când am observat că era din ce în ce mai gelos. Nu vorbesc de gelozie în sensul că mă iubea și nu a vrut să ma piardă, ci tipul acela de gelozie în care dacă auzea prin telefon un reprezentant al genului masculin avea tupeul să mă salute, chiar și colegi de facultate, era deja o sursă sigură că eu am ceva ce îi ascund ceva și că eu vreau să fiu împreună cu altcineva. Asta făcea și când intra pe conturile mele de pe rețelele sociale pe care le avea pentru că este foarte bun la informatică și orice făceam tot le lua. Certurile despre faptul că acele conturi sunt ale mele, confidențiale, intime și că trebuie să înceteze nu aveau niciun efect. Am început să ne certăm din ce în ce mai mult, singurele momente de liniște erau acelea când mergeam să îl văd. S-a întâmplat ca tot el să fie și cel cu care am avut și prima experiență sexuală, însă în certuri folosea exprimări precum “ curvă”, “ du-te și fă-o cu alții că asta o să muncești”, diverse înjurături la adresa mea, a mamei mele, de fapt cred că tot ce se poate numi hărțuire verbală.

S-a ajuns până la amenințări cu bătaia, cu punerea altora să mă urmărească, cu postarea unor fotografii pe conturile mele de socializare la care eu nu mai aveam acces. Am dat email-uri companiilor, dar toate răspunsurile lor erau doar mesajele automate cu “Mulțumim pentru mesajul dvs. Vom răspunde cât de repede vom putea”. Se pare că acestor tip de companii nu le pasă ce pățesc clienții lor, nici că este extrem de ușor să spargi un cont. Revenind, băiatul ajuns să dea mesaje de pe contul meu, să mă amenințe că va vorbi cu membrii familiei știind că rudele mele nu cunoșteau faptul că aveam o relație. Mă suna încontinuu, trebuia să vorbească cu unele din colegele mele ca să se convingă de faptul că nu eram cu băieți pe afară, mă tot întreba unde sunt, cu cine, ce fac acolo etc. Nu exagerez când spun că îmi tremura mâna pe telefon când îi vedeam apelul. Nu exista modalitate să fie calmat. Îl mai auzeam prin telefon cum, fără rușine, râdea despre mine cu prietenii lui, se aliau și făceau comentarii oribile despre mine chiar dacă știa că auzeam tot.

Tot ce trebuia să fie o relație frumoasă se transformase în coșmar. Mă trezeam dimineața și nu îmi dădeam seama dacă mai eram sau nu împreună la cât de dese erau certurile. Cred că faptul că m-a cunoscut când aveam o vârstă imatură aș putea să spun a însemnat pentru el că eu pot fi foarte ușor manipulată de el.

Din cauza stării în care m-a adus, am început să fiu foarte retrasă la facultate, pur și simplu mă izolam și psihic și fizic de ceilalți, eram mereu tristă, nervoasă, ajunsesem să nu mă mai înțeleg cu nimeni. Prietenii care știau care e povestea tot încercau să mă facă să renunț, dar eu nu ascultam, tot mă gândeam că poate voi reuși să îi schimb comportamentul ăsta. Bineînțeles, asta nu a funcționat și m-am hotărât ca de data asta să termin definitiv și fără scuze pentru că se împluseră nu numai setul de pahare, dar și sticle. A reacționat așa cum mă așteptam: a început să îmi adreseze fel și fel de injurii, să ma amenințe cu diverse, de conturi nu mai spun că încercam să fac altele plus alte adrese de mail și tot făcea cumva și le lua.

Ce am făcut ca să mă recapăt pe mine? L-am ignorat. În trecut începusem să îl ameninț cu poliția, însă mi-a zis ca are cunoștințe care lucrează acolo și mă poate acuza pe mine de calomnie fără probleme, plus că părinții mei vor fi, bineînțeles, înștiințati. La auzul acestor cuvinte și dându-mi seama că există multă corupție în țară plus oameni ce ocupă acel gen de post, însă nu își fac treaba, am renunțat. Am făcut tot posibilul să nu îl mai bag în seama: nu îmi mai păsa de conturi spunându-mi că prietenii și rudele mă știu suficient să știe că nu sunt eu acolo, am blocat apeluri și mesaje, orice fel de comunicare.

Un timp a fost chiar liniște, eram mândră că învățasem să lupt cu asta și îmi recăpătam cumva viața înapoi. Însă nu a durat mult până să înceapă să mă sune de la prietenii lui, să văd 30 de apeluri cu umăr privat pe tot parcursul nopții pentru că nu am funcția de a bloca apelurile de acest gen și dădeam telefonul pe silențios. Am încercat să îl fac să creadă că nu mai am numărul de telefon, dar nu a funcționat. Era ceva obsesiv, un fel de urmărire de la distanță, o încălcare a dreptului meu de a mă simți în siguranță.

Chiar și acum, după un an, mai continuă cu unele apeluri, însă au mai scăzut din intensitate și sper să dispară de tot. Din păcate, oricât de banală v-ar părea povestirea mea, pentru mine încă e ceva traumatic, încă am coșmaruri că mă fugărește și că vrea să mă omoare, încă îmi e frică să nu mi se mai fure identitatea din mediul online, încă mă uit pe stradă după posibili urmăritori și după el.

 

Pentru situația mea, cea mai bună metodă a fost ignorarea, însă nu dă mereu roade. Așa că dacă vă confruntați cu ceva de acest gen, nu faceți greșeala mea să răbdați crezând că se schimbă ceva, nu gândiți că e ceva normal, spuneți cât mai repede NU pentru că din aceste mici semnale se poate ajunge foarte ușor la ceva extrem de grav. Plecați de lângă cei care vă hărțuiesc pe voi sau pe oricine altcineva, documentați-vă ce înseamnă hărțuirea, vorbiți cu cineva care știți că vă ascultă sincer și descurajați de câte ori puteți și sunteți în siguranță acest tip de comportament.

Am aflat că în noul Cod Penal pedepsele pentru hărțuire au scăzut, ceea ce este încurajator pentru toți hărțuitorii care pot deveni criminali sau violatori. Totodată mai știu că ordinea de acționare stabilită pentru poliție atunci când se primește un telefon de urgență este crimă, furt și abia apoi violul. Cum poate un furt să fie mai important decât un viol?? Unde e umanitatea? Nu vă puneți baza în politicienii de tip masculin pentru că pe aceștia nu prea interesează probleme astea “de femei plângăcioase”.

FACEȚI VOI CEVA! Rupeți tăcerea! Nu vă ascundeți, comunicați, acționați pentru că persoane ca voi există mai mult decât credeți și ceea ce mărturisiți cui trebuie poate schimba legi, poate schimba un mod de percepție, poate schimba viețile femeilor care pot urma să rămână cu cicatrici adânci, pentru că hărțuirea te face să te simți mereu în nesiguranță, să ai traume, sechele groaznice, tot ce poate duce la îmbolnăviri psihice.

Așa că fă-ti ție și celorlaltor fete de peste tot favoarea și fă-ți curaj să acționezi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *